Minți Temerare
  • Acasă
  • Servicii
  • Despre mine
  • PODCAST
  • BLOG
  • Contact
BLOGEducație

Obligație, discriminare sau selecție?

by andrei April 9, 2021
by andrei
82

”Interesant e ca deja obligati lumea…fara teste pcr/antigen nu sunteti acceptati…nicio probl, nu venim…”

Scriam acum câteva săptămâni despre ”bule”, adică despre segregarea socială în diverse grupuri de convingeri. Și acum a ajuns asta și la noi:

Ne preocupam săptămânile trecute să anunțăm lumea de taberele noastre în familie, în siguranță, cu testare, cu exclusivitate la pensiune, cu instructori calificați, cu distracție, cu educație. Un fel de team-building în familie, de Ziua Copilului (sau de Sfânta Maria, în vară), organizat cât mai cu grijă în contextul actual de pandemie. Și am intrat în ”bula” celor care se simt discriminați de faptul că cerem ca participanții să se testeze. Câțiva cetățeni ne-au certat în comentariile posturilor noastre de pe Facebook vorbind despre ”rușine”, că ” lumea ar trebui sa-i evite”, sau că ”la discriminare tb raspuns cu ignorare”

Îi înțeleg. Serios, fără urmă de sarcasm sau condescendență. Oamenii (unii) se simt agasați și limitați de cerințele sau încurajările multor furnizori de servicii de a se testa (obligatoriu) sau de a se vaccina. Ei nu vor să se vaccineze sau să-și bage bețe prin nas. Cu siguranță nu vor să fie condiționați de asta pentru a face ce-și doresc. Este și neplăcut și strănuți cinci minute după ce ți-a violat nasul o asistentă echipată în costum de astronaut.

Cum spuneam și în postarea precedentă, ”bulele” de convingeri sunt din ce în ce mai segregate iar empatia (sau înțelegerea) dintre ele scade vertiginos. Mi-e teamă că ceastă tendință doar se va accentua. Zilele trecute, pe același subiect și între aceleași bule, a avut loc un conflict online mult mai puțin civilizat între Dana Budeanu și Curtea Veche. Iar asta va continua.

Totuși, problema, așa cum o văd eu, nu stă în convingeri sau în tentativa de schimbare a acestora. Aici, fiecare are, într-adevăr, dreptul lui să decidă dacă se testează sau nu, dacă se vaccinează sau nu. Problema stă în atitudinea pasiv-agresivă (heităreală) și în etichetele (uneori chiar periculoase) aruncate cu dorința de a înțepa sau a face rău:

Noțiuni ca ”obligare”, ”discriminare” sau ”rușine” (pe lângă faptul că sunt greșit folosite), nu fac decât să adâncească prăpastia de înțelegere dintre cele două grupuri de convingeri. Cred asta pentru că ideea de ”discriminare” prezentă ca lait-motiv pe buzele celor care se luptă cu ideea de vaccinare sau testare nu poate fi aplicată așa. Adică, atunci când vorbim despre discriminare, asta înseamnă ”Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime”. Cuvântul cheie aici fiind ”drepturi”. Ori să participi la un eveniment privat nu este un drept. Altfel, ai putea să te consideri discriminat pentru că nu sunt de acord să participi la botezul fiului meu (de exemplu).

”De ce să nu am acces la petrecerea de botez? Ce dacă nu sunt din familie? Mă discriminezi pe criterii etnice!” Păi… NU.

”De ce să nu mă angajezi astronaut / fotomodel / luptător la Forțele Speciale? Ce dacă nu am trecut de selecția probelor fizice? Mă discriminezi pe criterii fizice!” La fel… nu ține. Sorry.

”De ce dai cărți gratis doar vaccinaților? De ce nu accepți să vin în tabără dacă nu mă testez? Mă discriminezi!”

Altfel spus, tu ai dreptul tău sa nu te vaccinezi sau să nu te testezi (și este OK), iar eu am dreptul meu să organizez evenimente, programe, mese, promoții etc. pentru ce grup consider sau doresc. Și da, este dreptul tău să nu participi. Și este mai mult decât OK! Vezi, nu te oblig la nimic. Dar asta nu înseamnă nici discriminare, nici ”obligare” și nici că ar trebui să-mi fie ”rușine”. Cu atât mai mult cu cât noțiunea de ”rușine” este una extrem de nocivă pentru psihicul uman și cred că ar trebui să ne luptăm cât de mult putem să o eliminăm sau măcar să nu o mai promovăm. Am scris despre asta aici.

Deci, cu părere de rău, deși înțeleg că ar da o legitimitate supărării celor care sunt împotriva vaccinului sau testării, să ceri un test nu are cum să fie (din punct de vedere strict logic) despre discriminare, obligare sau rușine. Este doar selecție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
andrei

previous post
Când ești prea ocupat să conduci ca să te oprești să pui benzină.
next post
O proptea pentru Visuri

You may also like

Sunt un dinozaur…?

May 22, 2025

Am lansat un PODCAST!

April 9, 2025

PODCAST MINȚI TEMERARE – cu Andrei Samoil și invitatul lui, Mihai Barbu

March 18, 2025

PODCAST MINȚI TEMERARE- cu Andrei Samoil și invitata lui, Roxana Agafiței

March 18, 2025

PODCAST MINȚI TEMERARE- cu Andrei Samoil și invitatul lui, Ionuț Bonoiu

March 18, 2025

PODCAST MINȚI TEMERARE- cu Andrei Samoil și invitatul lui, prof. Nansi Lungu

March 18, 2025

PODCAST MINȚI TEMERARE SPECIAL EDITION – cu Andrei Samoil și invitata lui, Prințesa Urbană

March 18, 2025

Când cad măștile și se ridică barierele. ”Deci, pot!!!”

April 9, 2024

Scorbura

April 9, 2024

Începem și noi să trăim? Ne putem relaxa?

April 9, 2022

Leave a Comment Cancel Reply

Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.

Keep in touch

Facebook Twitter Instagram Pinterest Linkedin Youtube

Recent Posts

  • Sunt un dinozaur…?

  • Am lansat un PODCAST!

  • PODCAST MINȚI TEMERARE – cu Andrei Samoil și invitatul lui, Mihai Barbu

  • PODCAST MINȚI TEMERARE- cu Andrei Samoil și invitata lui, Roxana Agafiței

  • PODCAST MINȚI TEMERARE- cu Andrei Samoil și invitatul lui, Ionuț Bonoiu

Newsletter

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

Categories

  • Aikido (14)
  • Arhitectură și Business (26)
  • BLOG (100)
  • Călătorii (43)
  • Educație (97)
  • Personal (37)
  • PODCAST (5)
  • Uncategorized (4)
  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Youtube
  • Email

@2025 - All Right Reserved: Andrei Samoil, Asociația ACADEMIA 1,61

Minți Temerare
  • Acasă
  • Servicii
  • Despre mine
  • PODCAST
  • BLOG
  • Contact